vineri, 22 mai 2009

E&Y Interactive Trainings @ ASE

În perioada 12-14 Mai 2009 Senatul Studenţesc a organizat împreună cu Ernst & Young, una dintre cele mai mari companii de consultanţă financiară şi audit din lume, E&Y Interactive Trainings @ ASE, o serie de seminarii susţinute de reprezentanţi ai firmei.

În cadrul lor au fost tratate următoarele teme:

12 mai 2009 - Fundamentals of Customer Relationship Management
prezentat de Cristina Şerban, Manager - Advisory Services
13 mai 2009 - Transfer pricing
prezentat de Adrian Rus, Manager - Tax Advisory & Compliance Services
14 mai 2009 - Sell-side services in turbulent markets
prezentat de Nicoleta Roman, Senior Manager - Transaction Advisory Services

Speakerii au prezentat atât cunoştinţe teoretice, cât şi practice, exemplificate prin procedeele companiei şi studii de caz întâmpinate de ei înşişi în viaţa profesională. Deschişi la orice fel de întrebări, managerii E&Y au oferit studenţilor posibilitatea să îşi lămurească orice neclaritate, mai mult chiar - au stârnit dezbateri cu şi între studenţi, punând întrebări punctuale, prin care i-au determinat pe tineri să reflecteze asupra problematicii prezentate.

E&Y Interactive Trainings @ ASE a reprezentat o oportunitate pentru studenţii ASE să aprofundeze cunoştinţe deja dobândite, să-şi mărească bagajul de cunoştinţe teoretice prin studii de caz din viaţa profesională, oferind perspectiva şi experienţa mai multor oameni profesionişti. Studenţii care participat la toate trei seminariile au primit un certificat de participare.

miercuri, 20 mai 2009

Summer Accommodation

Foreign students from master and undergraduated studies will apply for accommodation only at the Office of Relations with Foreign Citizens from the Department of International Relations of the Bucharest Academy of Economic Studies where they must fill an application as the form presented in Annex 2 and attach a copy of the identity card, from Monday to Thursday between 9.00 - 15.00 and Friday between 9.00 - 12.00 in the following period: 18 - 28 May 2009.

For more details acces the site www.senstud.ase.ro , Methodology for student accommodation in halls of residence in the academic year 2009-2010, Chapter IV : Accomodation of the foreign students.

luni, 18 mai 2009

Cereri cazare vară 2009

Studenţii care doresc cazare în căminele ASE, pe perioada vacanţei de vară a anului 2009, vor completa cererile de cazare în variantă electronică, accesând site-ul http://www.ase.ro/cazare1/vcazare/index.html,

în perioada 18 mai – 29 mai 2009, pana la ora 14.00.

Dupa completarea formularului nu uita să verifici corectitudinea mediei de cazare şi încărcarea cererii prin înca o introducere a CNP-ului!


Detalii cu privire la cazarea în căminele ASE pe perioada vacanţei de vară precum şi distribuţia locurilor pe cămine normate pe fiecare facultate pentru solicitările studenţilor angajaţi!


Pentru mai multe informaţii despre cazarea pe perioada vacanţei de vară a anului 2009 accesaţi

Metodologia privind cazarea studentilor in caminele studentesti pe perioada vacanţei de vară în anul universitar 2009-2010

pe pagina http://senstud. ase.ro/2008_ 2009/metodologii _regulamente. html

ATENŢIE !
Încărcarea nefondată a cererilor de cazare pentru perioada vacanţei de vară, neridicarea contractului de cazare sau neocuparea locului de cazare în termenele stabilite în prezenta metodologie conduce la restricţionarea introducerii cererilor de cazare pentru viitorii ani universitari, respectiv anularea contractului de cazare pentru anul universitar 2009-2010.
Serviciul Cazare Studenţi
Telefon: 0372.715.516
E-mail: serviciulcazare@ ase.ro
Adresa: Sector 1, Strada Mihail Moxa, Cămin Moxa A, etaj 1, camera 7

sâmbătă, 16 mai 2009

Conferinţa Semestrială a Studenţilor ASE

Senatul Studenţesc organizează marţi, 19.05.2009, în Aula Magna, Conferinţa Semestrială a Studenţilor ASE ce se va bucura de prezenţa reprezentanţilor conducerii Academiei (rector, prorectori, cancelar, decani, prodecani, cancelari, director general-administrativ, directori de departamente, şefi de servicii, secretar şef).
Te aşteptăm la ora 16:30 cu următoarea ordine de zi:

  1. Cazarea pe perioada verii;
  2. Practica de specialitate;
  3. Examenul de licenţă;
  4. Admiterea la programele de masterat.

Dacă mai ai propuneri referitoare la subiectele de pe ordinea de zi, nu ezita să le faci cunoscute! Spune-ţi părerea pe blog!

joi, 14 mai 2009

Metodologie cazare vară 2009

A fost aprobată METODOLOGIA PRIVIND CAZAREA STUDENŢILOR ÎN CĂMINELE STUDENŢEŞTI A.S.E. PE PERIOADA VACANŢEI DE VARĂ ÎN ANUL UNIVERSITAR 2009-2010 de Biroul Senatului Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în şedinţa sa din 13 mai 2009.

(varianta download)

luni, 11 mai 2009

Ridicarea legitimiaţiilor şi a contractelor de cazare - mai 2009

RIDICAREA LEGITIMAŢIILOR ŞI A CONTRACTELOR DE CAZARE:

La sediul Serviciului Cazare Studenţi, cămin Moxa A, etaj 1, camera 8 :

  • joi, 14 mai 2009, ora 10.00 – 16.00: CIG si EAM
  • vineri, 15 mai 2009, ora 10.00 – 16.00: CSIE
  • luni, 18 mai 2009, ora 10.00 – 16.00: COM
  • marti, 19 mai 2009, ora 10.00 – 16.00: MAN
  • miercuri, 20 mai 2009, ora 10.00 – 16.00: FABBV
  • joi, 21 mai 2009, ora 10.00 – 16.00: MRK si FABIZ
  • vineri, 22 mai 2009, ora 10.00 – 16.00: REI si ECO
  • Observaţii:

    1. Studenţii trebuie să se prezinte cu buletinul, să nu aibe restanţe la plata regiei de cămin (în cazul în care figurează cu restanţe la plata regiei, trebuie să prezinte chitanţa(-ele) din care să rezulte plata);

    Lista cu studentii restantieri la plata regiei de camin - octombrie 2008 - martie 2009


    2. Studenţii de anul II, III, IIM, care nu îşi ridică legitimaţia şi contractul de cazare în perioada 14 – 22 mai 2009 , pierd locul de cămin repartizat.

    Consultă şi Metodologia privind cazarea studenţilor în căminele ASE în anul universitar 2009-2010