luni, 5 octombrie 2009

Frământări sociale? Este timpul să propunem soluţii!

Eşti afectat de frământările sociale din aceste zile? Crezi că greva salariaţilor din sistemul bugetar este o manifestare a unor realităţi şi inechităţi tulburătoare?

Senatul Studenţesc al ASE Bucureşti te invită să faci un exerciţiu de gândire şi de imaginaţie în care să îţi dovedeşti competenţa şi bagajul de cunoştinţe în aducerea la lumină a unor soluţii pentru rezolvarea problemelor economice cu care se confruntă societatea românească.

Haide să oferim un pachet de propuneri pentru România de astăzi şi de mâine, pentru România noastră: Soluţiile Tinerei Generaţii!

Ne-am propus ca acest post de pe blog să fie o scenă de luptă între ideile economice, de aceea te rugăm să nu devii, indirect, parte la discuţiile cu teme politice pe care le oferă unele emisiuni de televiziune. Nu intra în capcana demagogiei!

Dacă nu ştii de unde să începi, noi îţi propunem câteva repere/întrebări:

- Trebuie corelate revendicările salariale cu situaţia actuală a economiei?

- Destabilizează revendicările salariale o economie aflată în criză (creşterile salariale neacoperite de o creştere a productivităţii muncii înseamnă bani fără acoperire în bunuri şi servicii, situaţie care poate determina creşterea preţurilor şi apoi inflaţie - ceea ce ar agrava situaţia actuală a economiei care deocamdată nu suferă de fenomene inflaţioniste puternice) ?

- Crezi că este necesară o creştere la nivelul societăţii a respectului faţă de profesia de educator/profesor/pedagog? Cum?

- Cum pot fi atraşi tinerii profesionişti/ specialişti în sistemul de educaţie? Poate determina atragerea acestora creşterea calităţii procesului educaţional şi a nivelului prestaţiei educaţionale?

- Care crezi că sunt structurile operaţionale necesare pentru sprijinirea tinerilor profesionişti?

- Crezi că sistemul învăţământului superior din România aparţine sectorului bugetar (Spre deosebire de situaţia învaţământului preuniversitar, universităţile nu primesc bani pentru salariile profesorilor! Ele se finanţează integral din venituri proprii. Banii care vin de la bugetul de stat sunt, prin contractul instituţional dintre universitate şi Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării, destinaţi finanţării şcolarizării unui anumit număr de studenţi: studenţii de la buget)?

- Cum apreciezi relaţia dintre calitatea învăţământului şi nivelul retribuţiei profesorilor?

- Cum crezi că trebuie să fie „acoperit” nivelul salarizării cadrelor didactice cu vechime? Cu ce trebuie corelat acest nivel?


Spor la treabă!

2 comentarii:

Unknown spunea...

Singura solutie pentru aceasta tara este schimbarea radicala a guvernului, parlamentului si evident a presedintelui.

Gabriel spunea...

Singura solutie este trecerea la socialism.