luni, 12 decembrie 2011

PHD The movie – filmul studenției tale!


Senatul Studențesc, cu sprijinul Facultății de Relații Economice Internaționale,
prin intermediul Clubului de Cultură, Teatru, Muzică și Film 
te invită 

miercuri14 decembrie 2011, orele 18.00, în Aula Magna 
a Academiei de Studii Economice din Bucureşti

pentru a te distra în rollercoaster-ul vieții doctorale la

singura proiecţie în Europa de Centrală şi de Est a

 "Piled Higher and Deeper" The Movie!

The PHD Movie introduce publicului cultura unică și amuzantă a școlii doctorale și urmărește patru absolvenți (Cecilia, Mike, Tajel și „Nameless Grad Student”) cum se luptă cu umor să găsească echilibrul între cercetare, predare și viață personală.

”Piled Higher and Deeper” (PHD) The Movie este o adaptare a revistelor online de benzi desenate (www.phdcomics.com) create de Jorge Cham (doctor la Stanford şi profesor la Caltech), devenite deja celebre după publicarea lor în ziarele unor universităţi precum Stanford sau MIT. Filmul este realizat în parteneriat cu California Institute of Technology (Caltech), nu este distribuit în cinematografe, ci exclusiv în campusuri universitare.

Accesul în sală este liber și se face pe bază de înscriere prealabilă* în intervalul orar 18:00 - 18:20. Vizionarea acestui film este recomandată tuturor celor care au simţit vreodată că studiile şi munca nu le lasă timp şi de viaţă!


*Pentru a participa la proiecția de film, înscrie-te în prealabil până marți, 13 decembrie 2011, ora 23:59 pe una din listele corespunzătoare statutului tău:

duminică, 11 decembrie 2011

Înscrie-te pentru târgul handmade de iarnă din cadrul ASE


Senatul Studențesc te invită la târgul de articole handmade
Târgul de Iarnă al ASE!

Te pasionează articolele handmade? Ți-ai dori să îți promovezi colecția de produse unicate și, în același timp, să dispui de un mijloc adecvat de vânzare?
               
Senatul Studențesc îți oferă posibilitatea de a te întâlni cu „meșteșugarii din breaslă”, de a-ți scoate accesoriile din anonimat, dar și de a le oferi un cadou deosebit celor dragi cu ocazia sărbătorilor!
               
CUM? Participând la Târgul de iarnă, organizat de Senatul Studențesc prin intermediul Clubului de acțiune și implicare socială din cadrul Casei Studenților Economiști. Pentru înscriere, trimite un e-mail la adresa hadadshahrazad07@stud.ase.ro până la 13 decembrie 2011 care să conțină numele, prenumele, facultatea, anul de studiu, numărul de telefon și articolele cu care vrei să participi. Nu uita să menționezi la subiectul e-mailului „Înscriere târg”.


sâmbătă, 10 decembrie 2011

Pârtieee la reduceri cu cardul tău ASE - ISIC


Senatul Studentesc, în parteneriat cu
ASYST (Asociația pentru Sprijinirea Tinerilor, Studenților și Profesorilor),
îți oferă acum legitimația ta ASE – ISIC - cardul tău ASE în variantă modernă!

Cardul tău de acces la bibliotecă eliberat în cadrul ASE se poate transforma cu ușurință într-un card ce îți asigură nu doar mii de reduceri, ci și singurul card ce îți atestă statutul de student – cardul ASE – ISIC!

Începând cu 6 decembrie 2011, te așteptăm între orele 10.00 și 15.00 la standurile special amenajate în clădirea Mihai Eminescu (Comerț) – etaj 1, Paul Bran (Moxa) – parter și la Casa Studenților Economiști – str. Frumoasă, nr. 31, etaj 1, sala 25! Aici îți vei putea transforma legitimația ta într-un card 2 în 1, după cum urmează:

1)      ASE - ISIC (International Student Identity Card) – se emite doar pentru studenții, masteranzii, doctoranzii ce urmează cursurile cu frecvență din cadrul instituției
Condiții obligatorii:
·      nu există limită superioară de vârstă;
·      beneficiarii trebuie să fie înscriși la un program de studii cu frecvență la o instituţie de învățământ acreditată și/sau recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării.
Documente obligatorii pentru eliberarea legitimațiilor:
·      cardul de student / masterand / doctorand, care va fi personalizat;
·      copie BI/CI însoțită de original;
·      formularul de adeziune ca membru în rețeaua ISIC (se va completa la stand);
·      copie legitimație de transport (în cazul în care pe legitimația de student nu este specificată forma de studii cu frecvență);
·      cotizația anuală de 19 Ron.

2)    ITIC (International Teacher Identity Card) – se emite doar pentru cadrele didactice cu normă întreagă
Condiții obligatorii:
·      beneficiarii trebuie să fie cadre didactice cu normă întreagă la o instituţie de învățământ acreditată și/sau recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării;
·      contract de muncă cu vechime de minim 1 an.
Documente obligatorii pentru eliberarea legitimațiilor:
·      cardul de cadru didactic, care va fi personalizat;
·      adeverință (în original) eliberată de instituția de învățământ, care să specifice clar că beneficiarul este „cadru didactic cu normă întreagă”;
·      copie BI/CI însoțită de original;
·      1 fotografie tip buletin (doar dacă cardul este vechi și uzat);
·      formularul de adeziune ca membru în rețeaua ISIC (se va completa la stand);
·      cotizația anuală de 19 Ron.

3)    IYTC (International Youth Travel Card) – se emite pentru tinerii sub 30 de ani (ex. pentru studenții la forme de studiu fără frecvență)
Condiții obligatorii:
·tineri care nu se califică pentru ISIC;
·condiții de vârstă:  să nu fi împlinit 30 de ani.
Documente obligatorii pentru eliberarea legitimațiilor:
·copie BI/CI însoțită de original;
·1 fotografie tip buletin;
·formularul de adeziune ca membru ASYST (se va completa la stand);
·cotizația anuală de 19 Ron.

Pentru a afla mai multe detalii despre oportunitățile care ne sunt oferite nouă studenților atât în țară, cât și în străinătate nu ezitați să accesați site-ul www.isic.ro sau pagina de Facebook la: www.facebook.com/isic.romania.

Pimp your Student Life! Be a part of the ASE Students Community!

*ISIC este singura dovadă recunoscută la nivel internațional ce probează statutul de student la zi, susținut de UNESCO și recunoscut în 120 de țări, fiind purtător de peste 40.000 de reduceri și facilități naționale și internaționale, în toate domeniile de interes pentru studenți.

Câştigă o excursie în jurul lumii cu “Henkel Innovation Challenge”


Senatul Studenţesc te provoacă să participi la
“Henkel Innovation Challenge”

Eşti pasionat de business şi inovaţie?
Vorbeşti fluent limba engleză?
Eşti competitiv?

             Henkel te provoacă să participi la cea de-a doua ediţie a unui concurs internaţional dedicat studenţilor: „Henkel Innovation Challenge”

Tema competiţiei din acest an este:
Dezvoltarea unui concept inovator şi sustenabil pentru un produs Henkel, proiectat în anul 2030.

             Premiul cel mare constă într-o călătorie „Around the World” oferită membrilor echipei câştigătoare şi vouchere de călătorie în valoare de 1.000 de Euro.

Vrei să participi? Formează-ţi o echipă de două persoane, intră pe www.henkelchallenge.com şi înscrie-te până pe 12 Decembrie 2012.
Fii inovativ şi câştigă-ţi şansa de a reprezenta România în aprilie, la marea finală din Polonia, alături de participanţi din alte 13 ţări din Europa şi regiunea Asia/Pacific!