luni, 13 decembrie 2010

Admiterea la ASE fara EXAMEN?

Senatul Studențesc te susține și te ajută să îți exprimi opinia cu privire la noua admitere!
Postează aici răspunsul tău la întrebarea "Ești de acord cu admiterea la ASE (ciclul licență) fără EXAMEN?" și oferă argumente.
Părerile exprimate prin intermediul blogului vor fi susținute de către Senatul Studențesc în ședința Senatului Universitar de miercuri, 15 decembrie 2010, în care se va vota Metodologia de Admitere pentru anul 2011.
Arată că îți pasă cine vor fi viitorii noștri colegi!

Follow-up:

În cadrul ședinței Senatului Universitar din 15.12.2010 au fost supuse aprobării metodologiile de admitere la studiile universitare de licență, masterat, doctorat, la școlile academice postuniversitare, la învățământul postuniversitar și la a doua specializare pentru anul universitar 2011-2012.

La momentul votării Metodologiei de admitere pentru ciclul licență, Senatul Studențesc, prin președintele său, a încercat să prezinte materialul ce conținea toate comentariile colectate prin intermediul blog-ului și prin intermediul asociațiilor studențești. Din păcate, unii membrii ai Senatului Universitar au intervenit și nu ne-au permis să prezentăm decât primele trei cele mai frecvente motive invocate de voi în favoarea păstrării examenului de admitere la studiile universitare de licență. Pe lângă faptul că nu am putut să prezentăm întregul material pregătit, argumentele prezentate au fost catalogate ca fiind neconcludente și irelevante. Studenții au fost acuzați că „au fost puși de profesorii care dau meditații să susțină menținerea examenului de admitere”.

Rezultatul votului a fost următorul: 25 de voturi împotriva propunerii de metodologie de admitere (membrii prezenți ai Senatului Studențesc) și 49 de voturi pentru aprobarea metodologiei în forma propusă.

Ne declarăm dezamăgiți de această nereușită pentru că și noi vă împărtășim frustrările! Ce e de făcut?


vineri, 19 noiembrie 2010

Rubrica: Intrebari, sugestii si comentarii

Salut.

Pentru ca tot apar comentarii la articole mai vechi pe acest blog, va rog sa lasati aici comentariile, intrebarile, sugestiile voastre, iar apoi sa trimiteti si un mail la senatulstudentesc @ gmail. com pentru siguranta!

O zi frumoasa!

joi, 14 octombrie 2010

Deschiderea anului universitar, Cluj - 4 oct 2010 - Discurs Funeriu

Un discurs valabil pentru toti studentii din Romania!
Nu conteaza cine spune, dar atitudinea exprimata!

Discurs Funeriu, 4 octombrie 2010, deschiderea anului universitar, Cluj from EducaTeVe on Vimeo.



Succes in noul an universitar!

P.S. varianta text a discursului: http://www.edu.ro/index.php/pressrel/14289

luni, 31 mai 2010

Activităţile de luni 31 mai 2010 şi 1 iunie se vor desfăşura în mod normal.

Într-un briefing de presă susţinut de prim-ministrul Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern din 26 mai 2010, acesta a declarat: Vreau sa fiu foarte clar: nici bursele studenţilor şi bursele elevilor nu sunt afectate de aceste măsuri despre care am vorbit”.

Te aşteptăm să-ţi spui părerea!

duminică, 16 mai 2010

Fără reducere la transportul RATB şi CFR! Burse mai mici! Regia de cămin mai mare!

Guvernul ia în calcul sistarea facilităţilor de care beneficiază pensionarii la transportul public şi cel feroviar, diminuarea burselor pentru elevi şi studenţi, a indemnizaţiei de merit şi rentei viagere, precum şi anularea ajutorului financiar acordat pentru achiziţionarea de cărţi educaţionale.
Retragerea şi, respectiv, anularea facilităţilor sunt incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă aflat în stadiu de elaborare, potrivit MEDIAFAX.
Documentul prevede că, începând cu 1 iunie 2010, nu se mai acordă facilităţile pentru transportul intern auto şi feroviar, transportul local în comun, de suprafaţă şi subteran, prevăzute de OU 71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari, Legea 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, Legea învăţământului şi Legea privind statutul personalului didactic.
"Începând cu data de 1 iunie 2010, cuantumul burselor de care beneficiază elevii, studenţii, cursanţii, doctoranzii şi auditorii de justiţie, precum şi bursele de cercetare se diminuează cu 25%. Începând cu 1 iunie 2010, drepturile de care beneficiază elevii şi studenţii, finanţate din bugetul Ministerului Educaţiei, se diminuează cu 15%", se arată în actul normativ.

Aşteptăm opiniile tale până joi, 20.05.2010, ora 14:00.
Dorim ca, funcţie de propunerile tale, la şedinţa noastră de joi să concepem acţiuni concrete în acest sens.

Când e program la...?

La sediul Senatului Studenţesc - camera 25 din Casa Studenţilor Economişti, str. Frumoasă nr. 31 - găseşti întotdeauna pe cineva de luni până vineri, între 8:00 şi 18:00.

Spune-ne ce alt program te interesează şi noi îl punem pe site!

luni, 26 aprilie 2010

Inca un mail de la Senatul Studentesc si gata! :)

Stim ca pe langa informatiile pe care noi le comunicam in mod constant (uneori poate chiar prea des) esti bombardat cu multe multe alte mailuri (mai mult sau mai putin importante).
Cazari, conferinte, filme, vernisaje de expozitii, concerte, petreceri... s-au intamplat toate de curand, pentru tine si colegii tai!
Din acest motiv ne-am gandit sa nu iti mai umplem inbox-ul cu diferite anunturi si sa compactam cele mai multe mesaje intr-unul singur -NEWSLETTERUL Senatului Studentesc.
Citindu-l vei afla toate informatiile care te intereseaza despre viata profesionala dar si despre evenimentele din perioada urmatoare. Vom mai trimite totusi ocazional mesaje separate in functie de importanta si amploarea vreunui eveniment.
Te asteptam sa-ti spui parerea!

joi, 8 aprilie 2010

Completează-ţi cererea de cazare pentru anul universitar 2010-2011

Completeză-ţi cererea de cazare online pentru anul universitar 2010 - 2011 la adresa http://www.ase.ro/cazare1/cazares/index.html!

Cererea va fi completată de către studenţii români din cadrul ciclului licenţa şi master de aprofundare.


Nu uita sa verifici corectitudinea mediei de cazare din formular!

Dupa ce ai completat formularul online, verifică încărcarea cererii prin încă o introducere a CNP-ului!

Încărcarea cererilor se va putea realiza în perioada 22 martie 2010 - 16 Aprilie 2010, ora 14:00!

Consultă şi METODOLOGIA PRIVIND CAZAREA STUDENŢILOR ÎN CĂMINELE STUDENŢEŞTI A.S.E. ÎN ANUL UNIVERSITAR 2010-2011!

Afla toate informatiile cu privire la cazarea in caminele ASE in anul universitar 2010-2011 (calendar, metodologie)!

Să nu spui apoi că nu ai ştiut!

Anunţă-ţi şi colegii!

luni, 22 martie 2010

Cazare camin 2010-2011

Daca vrei sa afli toate informatiile cu privire la cazarea in caminele ASE in anul universitar 2010-2011, consulta linkul urmator Calendarul privind cazarea studentilor in caminele ASE in anul universitar 2010-2011

joi, 11 martie 2010

Senatul Studenţesc te invită la The Finance Club @ ASE!


The Finance Club @ ASE este un proiect adresat tinerilor pasionati de piata de capital, prin care li se propune o abordare practica a aspectelor legate de pietele finaciare si in mod special de piata de capital. Clubul isi propune sa fie un mijloc de trasfer de know-how si expertiza de catre profesionistii din piata de capital catre studenti, printr-o serie de activitati concentrate in jurul administrarii unui portofoliu real. Proiectul este propus in cadrul concursului international de proiecte de CSR, Citizen Act, organizat anual de Société Générale si se doreste a fi un parteneriat intre studenti, BRD si ASE.

Vrei sa iei parte la conceperea singurului club de profil, in cadrul caruia membrii vor putea construi si administra un portofliu real, beneficiind de transfer de know-how si expertiza de la cei mai buni profesionisti ai pietei de capital?

Afla cum poti deveni membru al Finance Club @ ASE sau mai mult, spune-ne daca vrei sa te implici in implementarea proiectului!

Va invitam sa accesati sectiunea destinata organizarii interne a Clubului pentru a afla detalii despre:

- forma de organizare a clubului

- membership

- modalitatea de administrare a prtofliului real

http://www.citizenact.com/wikis/wiki_buc865.php?id_page=1254&id_section=398#titresection

Daca doresti sa participi in cadrul acestui proiect, acceseaza sectiunea Membership, si lasa un comment prin care iti exprimi disponibilitatea de a participa sau a te implica activ in implementarea proiectului. Ulterior te vom contacta pentru a merge mai departe!

Nu uita de survey-ul adresat studentilor! Raspunzand putem intelege mai bine asteptarile tale cu privire la Club!

Va asteptam pe blog!

marți, 23 februarie 2010

Târgul de Dragobete al Studenţilor ASE

De Dragobete mânuţe dibace îţi oferă cadouri făcute cu grijă şi îndeletnicire la standurile din clădirea I.N. Angelescu (Bastiliei), etajele 1 şi 2.Caravana ‘Handmade’ va trece pe la ASE numai de marţi, 23 februarie, până vineri, 26 februarie. Tărgul va fi deschis de marţi până joi de la ora10:00 la 16:00 şi vineri de la 10:00 la 13:00.


Nu rata ocazia de a-i face persoanei iubite o bucurie specială!

Te aşteptăm!

luni, 22 februarie 2010

duminică, 21 februarie 2010

CONFERINTA DE ORIENTARE ERASMUS

Ti-ar placea sa studiezi intr-o universitate straina timp de un semestru sau chiar un an?

Ai aceasta oportunitate!

Nu stii exact ce presupune o astfel de decizie?



Senatul Studentesc ASE iti vine in ajutor si te invita sa descoperi

ce sunt mobilitatile de studiu si cum trebuie sa procedezi

pentru a obtine o bursa Erasmus in cadrul



CONFERINTEI DE ORIENTARE ERASMUS



Vei avea ocazia sa discuti cu reprezentanti din cadrul conducerii ASE si a Senatului Studentesc,

dar si cu studenti de la care vei afla ce inseamna cu adevarat o experienta Erasmus.



Cand? LUNI 22.02.2010

Unde? Amfiteatrul I

Ora? 15:00




Ne vedem la Conferinta!

luni, 15 februarie 2010

Dan Puric in ASE

Senatul Studentesc te invita la conferinta "Despre iubire", sustinuta de Dan Puric. Aceasta va avea loc miercuri, 17 februarie 2010, incepand cu ora 17:00, in Aula Magna. La eveniment vor avea acces atat cadre didactice cat si studenti iar accesul la conferinta se face pe baza de invitatie.

Incepand cu ora 16.00, in holul monumental al cladirii din strada caderea Bastiliei vor putea fi achizitionate cartile "Cine suntem" si "Omul frumos", pe care Dan Puric va da autografe la sfarsitul Conferintei!

Distribuirea invitatiilor alocate studentilor (aproximativ jumatate din sala) se face la standul din cladirea I.N. Angelescu (str. caderea Bastiliei) incepand de marti, 16 februarie, ora 9:00.

Atentie!
Intrucat numarul de locuri este limitat:
- Fiecare student poate ridica maxim o invitatie;
- Ridicarea invitatiei se face prezentand legitimatia (cardul) de student.

luni, 18 ianuarie 2010

Conferinţa Semestrială a Studenţilor ASE

Miercuri, 20.01.2010, in cadrul Conferintei Semestriale a Studentilor ASE, la intrebarile tale vor raspunde Rectorul, prorectorii si sefii compartimentelor functionale ale universitatii!


Ai intrebari cu privire la viata studenteasca la care nu gasesti raspuns?

Exista o problema legata de viata universitara de care te-ai lovit si a carei solutie vrei s-o afli?

Te asteptam in Aula Magna, de la ora 16:30. Vino sa adresezi intrebari cu privire la ceea ce este de interes pentru tine!
De asemenea, persoanele care au lansat intrebari pe blogul Senatului Studentesc sunt rugate sa le sustina personal in cadrul conferintei.


Nu uita! Miercuri, 20.01.2010, ora 16:30, in Aula Magna!


Atentie! Prezenta este obligatorie pentru reprezentantii studentilor - sefi de grupa, sefi de serie.


Echipa Senatului Studentesc ASE
www.senstud.ase.ro

joi, 14 ianuarie 2010

Propunerea Senatului Studenţesc pentru îmbunătăţirea orarului programelor de masterat

Ca urmare a sesizărilor primite, Senatul Studenţesc a analizat problema orarului de la programele de masterat şi propune soluţii de îmbunătăţire.
Te rugăm să comentezi atât asupra cauzelor problemei (pentru a transmite cât mai bine nevoile reale ale studenţilor) dar şi asupra propunerilor (astfel încât acestea să se potrivească cât mai bine nevoilor).

PROPUNEREA PRIVIND SITUAŢIA ORARULUI DE LA PROGRAMELE DE MASTERAT

Probleme sesizate:

· Orele de la masterate (atât de aprofundare cât şi complementar) se desfășoară în intervalul orar 7:30 – 15:00;

· Studenții ciclului de licență au în orar cursuri sau seminarii după orele 18:00, în timp ce studenții masteranzi au cursuri în timpul zilei, lucru dezavantajos pentru ambele părți;

· Existența în orar a unor ferestre, lucru ce afectează capacitatea studenților de a își folosi eficient timpul;

· Există zile ale săptămânii în care studenții au un singur curs/seminar, lucru care afectează de asemenea capacitatea studenților de a își folosi eficient timpul;

· Contextul actual economic-social dezavantajos ce îi obligă pe studenţi să-şi găsească posibilităţi de finanţare a costurilor vieţii din Bucureşti, oraş ce găzduieşte centrul nostru universitar;

· Inflexibilitatea manifestată de universitate faţă de nevoia de pregătire practică a studenţilor şi de relaţionare cu entităţile publice sau private;

· Modalitatea de alocare a sălilor pe facultăţi şi de constiuire a orarului prin luarea în considerare ca prim criteriu a preferinţelor profesorilor cu privire la data şi la ora la care să se desfăşoare propriile activităţi didactice.

Propuneri de îmbunătăţire:

· Activităţile didactice (cursuri şi seminarii) la programele de masterat să se desfăşoare în intervalul orar 16:30 – 21:00;

· Alocarea defalcată, pentru cele două cicluri (licență 7:30 – 16:30 și masterat 16:30 – 21:00) a intervalelor orare și a sălilor de curs, împiedicând astfel posibilitatea secretariatelor de a face transferuri de săli şi intervale orare între cele două cicluri;

· Propunerea de orar să fie aprobată la nivelul fiecărei facultăți de către Biroul Consiliului Facultății. Menționăm că în prezent această activitate ține în totalitate de secretariatele facultăților;

· Publicarea pe paginile personale a orarului și profesorilor titulari pe fiecare curs;

· Amendarea Regulamentului privind activitatea didactică pentru programele de masterat prin includerea de prevederi în sensul celor propuse prin prezenta solicitare.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Conferinţa Semestrială a Studenţilor ASE

Senatul Studenţesc va organiza în săptămâna dinaintea sesiunii de examene Conferinţa Semestrială a Studenţilor ASE, ce se va bucura de prezenţa reprezentanţilor conducerii Academiei.

Detalii privind ziua, ora şi locaţia la care vor avea loc conferinţa vor fi anunţate zilele următoare pe site-ul Senatului Studenţesc (www.senstud.ase.ro).

Ai întrebări cu privire la viaţa studenţească la care nu găseşti răspuns? Există o problemă legată de viaţa universitară de care te-ai lovit şi a cărei soluţie vrei s-o afli?

Senatul Studenţesc doreşte să afle ce te preocupă! Spune-ţi pe blogul nostru opiniile cu privire la ce ar trebui să se afle pe ordinea de zi a Conferinţei!