Academia de Studii Economice,
prin intermediul Senatului Studenţesc, în parteneriat cu
Fundaţia Mihai Eminescu Trust şi Asociaţia Patrimark
te invită la vernisajul expoziţiei
„Patrimoniul cultural săsesc din Transilvania”
Rod al parteneriatului celor trei instituţii, cu sprijinul Eurogama Invest, expoziţia doreşte să aducă în atenţia tuturor membrilor comunităţii academice din ASE, dar şi a publicului larg, valori nepreţuite, poate nu atât de bine cunoscute şi apreciate, ale patrimoniului cultural românesc.
Vă invităm miercuri, 4 mai 2011, de la ora 12:00, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti pentru a afla de la:
- domnul prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca, despre cum îşi propune ASE să formeze viitorii economişti în spiritul recunoaşterii, aprecierii şi promovării valorilor patrimoniului cultural românesc
- doamna Caroline Fernolend, despre bogată contribuţie a saşilor la viaţa comunităţilor din satele şi oraşele transilvănene şi despre eforturile de a o face cunoscută în România şi în străinătate
- domnul arhitect Iosef Kovacs, despre cum a ajuns biserica fortificată din Viscri, alături de încă şase biserici-cetăți săseşti, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO
- domnul Cătălin Nenciu, despre pasiunea de a explora şi bucuria de a descoperi adevărate comori culturale în inima Transilvaniei.
Fiţi alături de noi în descoperirea şi promovarea unui colţişor al patrimoniului cultural românesc miercuri, 4 mai 2011, de la ora 12:00, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti!
Vă aşteptăm!